Scurt ghid al pantofilor sport

04/23/2017
de catre Echipa Costo

Pantofii sport au fost concepuţi iniţial pentru sportivi, dar azi sunt o opţiune la îndemână chiar şi pentru cei ce nu iubesc neapărat sportul. Pentru că sunt practici şi versatili, îi căutăm în orice sezon şi, cu puţină imaginaţie, îi putem integra aproape în orice ţinută. Ca să fii sigur că i-ai ales în cel mai inspirat mod, specialiştii recomandă să ai în vedere mai întâi un scop precis pentru care ţi-ai propus să-i achiziţionezi. Astăzi oferta pantofilor sport s-a diversificat atât de generos, încât ei pot răspunde nu doar pretenţiilor sportivilor de performanţă, ci şi nevoilor curente sau hobby-urilor pe care le au utilizatorii lor obişnuiţi.

Dacă păstrezi scopul ca reper de bază în procurarea lor, atunci sigur, la un moment dat, vei avea nevoie de:

  1. Pantofi sport de tip lifestyle. Ei sunt opţiunea celor care adoptă un stil vestimentar sportish, fără a practica un sport anume. Designul lor e similar cu al celor destinaţi profesioniştilor, dar le lipsesc dotările specifice protejării piciorului în timpul efortului de alergare. Îţi garantează însă un aer degajat şi o extraordinară libertate de mişcare. Preţul lor e destul de accesibil, pentru că execuţia calapodului nu necesită manevre şi condiţionări speciale.
  2. Pantofi sport pentru deplasări uzuale. Îi vei prefera ori de câte ori ai în plan o plimbare, o sesiune de shopping sau dacă, ocazional, întâmpini nevoia de a parcurge pe jos o distanţă considerabilă. Caracteristica lor e un grad sporit de fermitate în zona vârfului. Au fost gândiţi astfel, pentru a proteja în mod special mobilitatea degetelor picioarelor de impactul efortului în care se pune repetat presiune asupra lor, în aceeaşi poziţie. Costul lor reflectă detaliul de formă care sporeşte confortul piciorului în mers, dar se menţine în limite rezonabile pentru orice buzunar.
  3. Pantofi sport pentru ieşiri sau excursii de scurtă durată. Dacă se profilează o drumeţie în week-end, ai nevoie de pantofi speciali, capabili să asigure tracţiunea necesară deplasării pe diferite tipuri de suprafeţe: câmpie, deal, poteci de munte cu uşoare denivelări sau cărări cu noroi. Se impune să iei în calcul şi gradul de permeabilitate a materialului din care sunt fabricaţi, în caz că previziunile meteo îţi joacă o festă. Nu vor costa o avere, dar, dacă sunt suspect de accesibili, ar fi ideal să le mai verifici o dată calitatea de parteneri de nădejde în atingerea obiectivului tău.
  4. Pantofi pentru alergare. Lejeri şi foarte flexibili, aceştia vor fi prima alegere a celor ce practică alergarea ca pe o formă de relaxare sau ca pe o strategie de a se menţine în formă. Secretul lor constă în aceea că sunt astfel căptuşiţi, încât pot amortiza şocul pe care piciorul îl percepe ritmic, brusc şi repetat, la contactul cu solul.
  5. Pantofi cu destinaţii sportive speciale. Baschet sau fotbal, tenis, volei, aerobic sau ciclism, fiecare dintre aceste sporturi implică mişcări speciale, pentru care e necesară o conformaţie a pantofului care să ţină cont de particularităţile anatomice ale piciorului, dar şi materiale capabile să asigure anvergura mişcărilor şi stabilitatea piciorului în manevrele de propulsie. Preţul reflectă performanţa, dar investiţia e întotdeauna, în astfel de situaţii, un imperativ şi o garanţie a reuşitei.

De pantofi sport nu ne putem lipsi niciodată. Ni-i dorim întotdeauna mai mult decât o mărturisim. Stă în spatele lor chemarea libertăţii, cheia relaxării, dezinvoltura eleganţei şi nonşalanţa lejerităţii. Iar, dacă, în bucuria de a-i avea, menţii viu scopul pentru care i-ai destinat, te vor răsplăti peste aşteptări.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Postare noua